Primele 3 luni cu bebe dupa nastere sunt considerate un al patrulea trimestru, o perioada in care nou nascutul se obisnuieste cu lumea din afara burticii mamei. Si pentru unii, cum a fost bebelina mea, acomodarea e mai grea, si vine la pachet cu nopti nedormite pentru parinti, frustrari, documentat mult si incercat absolut totul ca in cele din urma, ca mama, sa devii expert in a-ti face bebelusul sa fie bine, sau macar sa il consolezi cat de cat.
Incheiem cu succes primele 3 luni de viata cu Natalia, si, la cum e acum de bine ne intrebam daca noptile cu plans interminabil din primele doua luni au fost reale sau doar un cosmar. Dar haideti sa va povestesc mai pe indelete.
Acomodarea si colicii
Va povesteam in articolul despre nastere (link aici) cum ne-am chinuit noi cu alaptatul. Mai jos o sa descriu urmarea, cert e ca Natalia primeste exclusiv lapte matern, dar cu biberonul, deja de 3 luni. Si creste frumos si mai nou e un copil vesel care doarme bine, zambeste mult si se dezvolta absolut normal.
Insa imediat dupa prima saptamana acasa, cand dormea mai tot timpul si totul parea usor, au inceput colicii. Sau gazele, ce o dureau, si refluxul. Si vai cat ne-a mai chinuit. Avea un somn linistit ziua, doarmea pana la 22-23, si apoi se trezea, ca sa inceapa circul, agitatia si pana la urma plansul. Avea ferestre de stat treaza si de 4 ore. Sau mai mult. In primele saptamani adormea cel tarziu la 2. Ca apoi sa ne faca surprize de adormit la 4, cu plans neconsolat incepand cu ora 1, si cu doi parinti deja ajunsi la disperare, nestiind ce sa mai incerce sa reuseasca sa calmeze bebelusa…
Cred ca am cumparat, pe rand, toate siropurile de colici cu simeticona, cele pentru lactoza, probiotice, gripe water si ce am mai gasit laudat pe grupurile de mamici unde gasesti absolut orice. Am facut toate tipurile de masaj la burtica si cu piciorusele. Am baut toate ceaiurile, i-am dat si ei. Am facut Bowen. Am scos lactatele din alimentatia mea. Totul cam degeaba. Doar timpul a facut ca lucrurile sa se aseze. Sa fie bine doar cand sistemul digestiv i s-a obisnuit cu lumea extrauterina.
Iar asta ne-a fortat sa devenim extrem de creativi in metodele de adormit bebelusa. De la clasica baita pana la adormitul in marsupiu, si apoi “transferul” – inlaturarea marsupiului dupa ce eu ma intindeam la 45 de grade, ca Natalia sa ramana intinsa pe mine si asa ne dormeam cel putin primul somn. Am dormit asa cu ea pe piept cateva nopti bune. Ma puneam la somn la 4 dimineata cu peste 5000 de pasi facuti deja. A fost crunt, dar rau de tot pana la urma au fost doar cateva nopti, 3-4 pe luna.
Am fost si la unul dintre pediatrii cei mai renumiti din Cluj. De doua ori, dupa cele mai nasoale crize. Era totul bine clinic, nici macar suspecta de reflux silentios sau alergii nu era. Explicatia data a fost ca pe langa maturizarea sistemului digestiv, pana la doua luni tot creste cantitatea de lapte consumata, deci organismul e in continua adaptare. Dupa doua luni insa nu mai creste cantitatea si lucrurile ar trebui sa fie din ce in ce mai bine.
Si asa a si fost. Cel mai rau a fost intre saptamanile 6-8. Iar apoi, dupa doua luni si povesti cu multe mamici, povesti care mi-au dat curaj sa incerc, am gasit lucrul ce a functionat la noi, in paralel cred cu maturizarea ei. Si anume, dormitul pe burtica. Stiu ca nu e recomandat atat de devreme, si ca eu in primele nopti mai mult o vegheam decat sa dorm, insa Natalia e clinic sanatoasa, isi stia intoarce capul in caz de regurgitare, si asa se linistea, ii era cald la burtica si nu mai avea crampe. Nu mai avea nici mainile libere sa se agite si sa se loveasca si sa se trezeasca. Si a inceput asa sa lege 4, apoi 5 si chiar 7 ore de somn pana la prima trezire de noapte. Plus ,nu mai dura 3-4-5 ore sa o adorm.
Atunci am reusit si sa introduc rutina de somn de noapte si sa invat sa aplic perioadele de veghe, somnul de zi si de noapte. Luna a 3a cu ea parea un vis frumos, din care tot asteptam sa ne trezim. Insa a fost realitatea pentru noi, am simtit-o ca un fel de rasplata pentru rabdarea din primele 2 luni. Am fost de revelion la o cabana, si asa s-a nimerit ca de cand ne-am intors atunci acasa, Nataliei i-a fost bine, si noua la fel. In gluma spuneam ca cineva imi schimbase copilul, ca asta asa cuminte nu e al meu 😊
EP’ing, or “exclusive pumping”
Da. Alaptatul nu merge la noi, si desi am mai pus-o la san, si cred ca a supt, de cele mai multe ori doar se juca si nu avea chef sa se ataseze. In plus, m-am obisnuit cu mulsul, cu faptul ca pot pleca si lasa tatalui biberonul sa o hraneasca, sau ca stiu exact cat mananca. Functionam asa, e greu, dar deja a trecut jumatate din perioada mea de obiectiv initial (voiam sa pape lapte matern 6 luni). Acum mi-am marit obiectivul la 1 an, evident, insa dupa diversificare va fi in paralel, si voi reduce gradual sesiunile de muls.
Am descoperit o prietena care a facut asta, si ea m-a ajutat cu sfaturi si m-a adaugat si pe un grup de mamici ce pompeaza exclusiv, din diferite motive. Gen, in State, ele se intorc la munca dupa 3 luni, si se mulg si la servici ca sa aiba bebe lapte matern.
Am aflat astfel ca mulsul si hranirea bebelusului exclusiv cu lapte matern are si un nume: exclusive pumping, sau EP’ing 😊
Vorbind cu prietena mea si citind pe grup, am reusit si eu sa imi optimizez procesul. M-am dotat cu o pompa electrica buna, dubla, imprumutata de o alta mamica de pe un grup din Cluj, cu o bustiera sa pot sa fiu handsfree, si de la muls odata la 3 ore, am rarit la 4 ore si chiar la 5 ore noaptea. Iar dupa 6 luni cand incepem si diversificarea, o sa reduc sesiunile de muls la 6 ore.
Desi recomandarile sunt ca o sesiune de muls sa dureze 30 min, eu am ramas la 15 min/sesiune. Si chiar si asa mulg intre 800-1000 ml/zi, iar Natalia papa 600-850 ml/zi. Deja 2 sertare din lada frigorifica a alor mei sunt pline de pungi de lapte matern congelat. Pe care probabil il vom dona curand daca gasim la cine, pentru ca am trecut cu bine de 12 saptamani, si lactatia mi-a ramas la fel de buna.
Daca mai e cineva in situatia asta, ma puteti contacta, as fi fericita sa va povestesc mai multe si sa va ajut daca pot. Nu e usor, mai ales in deplasare, cand ai atatea de dus dupa tine si trebuie sa te sincronizezi cu timpii de muls, insa se poate. Si are si asta avantajele ei.
Iar daca stiti unde as putea dona laptic matern, sa imi dati de stire. Am incepand din noiembrie 2021, tinut la congelator e valabil 6 luni.
Un grup de suport
Cred ca orice mamica ar trebui sa aiba un grup de suport. Cum am eu 2 prietene, ambele la al doilea bebe, cu fetite mici ca Natalia sau in asteptare. Dar cu experienta, sau traind lucruri similare, inca de pe vremea sarcinii. Cu ele am fost “live” cand am nascut (pe whatsapp, cu stiri legate de fiecare pas). Am schimbat poze cu ecografii, am cerut pareri despre absolut orice.
Prietene care au cam acelasi program ca tine. Cu varsari de frustrari sau cerut de sfaturi cam la orice ora din zi si noapte. Doamne, ele m-au ajutat sa raman intreaga la minte in noptile acelea in care nu mai stiam ce sa fac cu mica urlatoare sa o calmez sa doarma. Nu neaparat ca mai aveau ce sa imi spuna sa incerc sa fac, dupa ce am epuizat toate variantele inclusiv deocheatul, dar ma ascultau si de multe ori asta ajuta atat de mult.
E incredibil cat de mult face diferenta un astfel de grup de prietene apropiate. Si pentru noi ca mamici dar si pentru fetitele noastre, care vor creste frumos impreuna si sa speram ca vor fi si ele prietene la fel de bune cum sunt mamicile lor. Momentan lasam haine de la una la alta, comandam la gramada de pe tot felul de site-uri chestii de bebelusi, e un troc continuu. E amuzant, e util si incredibil de ajutor. Recomand fiecarei mamici asta, cine nu are sa isi caute din momentul in care ramane insarcinata! E un sfat care stiu ca e greu, dar chiar merita efortul!
Depresia postpartum
Vorbeam in articolul despre nastere (link aici) ca am experimentat ce se numeste “baby blues.” Uitandu-ma inapoi insa cred ca a fost mai mult de atat, a fost depresie postpartum. Nu imi venea sa cred ca zilele mele acum depind de programul ei. Ca nu mai pot merge la munte. Ca asta nu se va termina prea curand. Plangeam cand plangea ea si nu stiam ce sa ii mai facem. Simteam ca nu am chef si timp nici sa fac un dus. Casa era haos. Mi s-a parunt crunt. Nu am iubit viata de mama de la inceput.
De aceea sotul si prietenele mele din grupul de suport au jucat un rol atat de important. Sa ma ajute sa ma mentin pe linia de plutire. Sa pot totusi sa ma bucur de minunea de fetita. Sa vad si paharul plin. Sa iau lucrurile unul cate unul. Iar apoi, cand am inceput sa merg la sala in luna a 3a, cand am vazut ca lumea afara e la fel si ca va fi din ce in ce mai multa libertate in curand, cu cat va creste pitica mai mare, mi-am revenit bine la normalitate.
Iar cand mi-a zambit prima oara si am plans de fericire, mi-am dat seama cat de mult tin la ea si cat as sacrifica numai sa ii fie ei bine. Cred ca atunci a fost momentul cand m-am indragostit iremediabil de fetita mea. Iar acum, cand o vad cum se dezvolta si creste in fiecare zi, cum gangureste, cum ma cauta cu privirea… Doamne, nu as schimba nimic.
Cred si ca m-am calmat si eu ca mama. Nu ma mai panichez cand plange Natalia. Sunt linistita si cred ca asta o linisteste si pe ea. Am putere si energie sa ma joc cu ea, sa radem. Incet incet calatorim tot mai departe, si stiu ca odata cu venirea verii va fi tot mai bine.
Insa depresia postpartum e reala, desi nu se vorbeste despre asta sau se incearca normalizarea ei… “e normal sa iti fie greu la inceput”… da, e normal, pentru ca bebelusul nu vine cu manual de instructiuni, pentru ca esti inca lauza si suferinda cateva saptamani, si pentru ca doar dupa nastere iti dai seama cat de mult ti se schimba viata. Insa la fel de normal e sa plangi, sa ai cu cine povesti si sa ai ajutor. Nu cred ca as fi ajuns sa fiu bine daca sotul meu nu era alaturi de mine in noptile acelea crunte. Si daca fetele nu ma incurajau ca va trece greul si va fi soare in curand.
Zambetul ei e noul meu scop
Cand zambeste larg cu gurita si ochii si face gropite, stiu ca ii e bine si sunt fericita si eu. Iar zambetul si starea ei de bine au devenit noile mele obiective in viata. O sa fac totul sa ii fie bine, si stiu ca voi putea face asta doar daca si mie imi e bine.
Dragi mamici, nu uitati de voi, cereti ajutor si nu rabdati prea mult ca toate greutatile nu duc nicaieri bine. Aveti mare grija de voi, ca atunci veti putea fi mamicile pe care bebelusii vostri conteaza. E greu ca naiba sa fii mama si daca esti ok, nu mai zic cand ai de luptat cu recuperarea dupa nastere, cu procesul alaptarii, cu colicii copilului, cu nopti nedormite, si toate acestea singura. Nu degeaba in trecut copii se cresteau de tot satul. Cat puteti de mult, cereti ajutor. Si asa o sa va bucurati de zambetele celui mic la maxim! Mamicie fericita va doresc, cum imi doresc si mie in continuare!
