Munca si constructia in educatia si dezvoltarea copilului

Vorbeam intr-un articol anterior despre drumul copilului spre independenta, despre cum el are nevoie sa experimenteze cat mai mult si sa munceasca pentru a se dezvolta complet. In acest articol ne vom referi la copiii peste 2 ani si cum prin munca si constructie ei ajung sa fie independenti. Dar mai ales ne vom axa pe cum este recomandat sa ne comportam noi ca parinti si educatori, si de ce este important sa ne comportam asa.

Munca si concentrarea

Daca suntem deja mamici de copii peste 2 ani am observat deja ca uneori micutii nostri sunt efectiv absorbiti intr-o oarecare activitate, si nu au nevoie de noi, nu ne cer atentia sau ajutorul. Ei sunt atat de preocupati cu ceea ce fac incat ignora totul in jurul lor. Ei bine, aceasta munca si concetrare sunt exact ceea ce ei au nevoie pentru a-si construi caracterul, a descoperi, a capata incredere, a deveni oamenii pe care ni-i dorim sa devina.

Copilul va cauta si va explora mediul inconjurator. Rolul nostru ca parinti si ca educatori este sa ne asiguram ca el va gasi activitati in acest mediu care sa ii acapareze atentia, si odata ce a inceput activitatea, sa nu il intrerupem in nici un fel.

Ce inseamna sa aiba activitati? Nu ma refer aici neaparat la jucarii, ci pur si simplu ca el sa aiba acces la tot ce vede ca facem noi ca adulti, si sa aiba acces intr-un mod in care sa fie in siguranta. De exemplu, daca isi doreste sa ne imite aranjand tacamurile, sa ne asiguram ca nu ii oferim cutite ascutite sau alte elemente cu care se poate rani. Tototdata, nici sa ii oferim jucarii-tacamuri nu e recomandat, decat daca acestea le imita cu adevarat pe cele originale. Copilul are nevoie de o experienta reala, si nu de miniaturi si jucarii care ii ofera acces la o lume falsa. Veti observa ca jucariile si lumea falsa nu ii vor starni interesul cu adevarat, si se va plictisi repede de acestea.

Ce fac parintii si educatorii cand copilul este concentrat pe o activitate

Cand ne vedem copilul concentrat pe o activitate, sa nu il intrerupem nici macar pentru a-i spune “bravo!”. Asta ii va pune stop concentrarii, se va opri din activitate si nu va reveni la ea probabil cu saptamanile. La fel si daca vedem ca se chinuie sa ridice ceva, sau sa ineplineasca o sarcina. Daca vom sari in ajutorul lui fara sa ne ceara asta, reactia lui va fi instanta: ne va lasa pe noi sa continuam, si el va pleca in cautare de altceva. Dorinta copilului era tocmai in a depasi dificultatea intampinata, iar aceasta i-a fost curmata de interventia noastra nesolicitata.

Lauda, ajutorul sau pur si simplu atentia catre copilul care munceste nu sunt recomandate deloc. Ca parinti sau educatori putem usor sa observam ce face copilul cu coada ochiului ca sa ne asiguram ca el e in siguranta, si sa ne continuam activitatile noastre pana el termina sau ne cere prezenta si atentia. Ganditi-va ca si noi suntem la fel, ca adulti. Nu ne place si nu putem continua sa lucram daca cineva ne supravegheaza sau se uita peste umar la ceea ce facem.

Regula cea mai importanta e aceasta: odata ce copilul nostru a inceput o activitate in care munceste concentrat, sa il lasam in pace si sa nu-l bagam in seama pana el termina sau ne cheama. Odata ce el termina o activitate, va trece la alta si tot asa, si astfel isi va defini si slefui caracterul.

Iar daca la final copilul va veni sa ne arate ce a realizat, sa fim disponibili si sa ii laudam efortul. Sa ne aratam mandrii de ei si sa ii incurajam in tot ceea ce reusesc sa faca prin propriile puteri. La aceasta varsta, scopul nu este activitatea in sine, ci reusita copilului de a duce un lucru greu la bun sfarsit sau a rezolva o sarcina dificila prin propriile puteri, fara nici un fel de ajutor din afara.

Ca parinti, si educatori, rolul nostru este sa ii facilitam copilului experiente prin care sa devina independent, sa isi cunoasca si dezvolte propriile puteri si inteligenta si astfel sa poata infrunta singur viata pe care o are in fata.

Parenting fericit!